Urzeala Tronurilor! Regii Dacilor

Dacii, iluștrii noștri strămoși, pe care îi invocăm și ne mândrim cu ei, ori de câte ori ni se invește ocazia. Totuși, ce știm noi cu adevărat, despre daci? Mai nimic, în afară de ceea ce am învățat la școală, din cartea de istorie. Așadar, câte ceva despre cele două războaie cu Imperiul Roman, despre eroismul lui Decebal și tragica lui moarte din anul 106 d.Chr. A, da: și câte ceva despre Burebista, cel pe care comuniștii l-a readus la viață, pentru a-l ,,înhăma” la cultul personalității lui Ceaușescu. Poate că, acum, am uitat dar, pe atunci, efectul a fost exact pe dos. Iar asta pentru că efortul propagandistic, a fost contracarat de un banc, o glumiță cu aer ușor dizident: ,,Cum se împarte istoria? De la Burebistasta, până la boul ista!”

Potrivit romaniaeterna.ro, ce mai știm despre daci? Ceea ce a spus despre ei, cândva, istoricul Herodot: ,,Dacii erau cei drepți și mai viteji dintre traci.” Aha! Deci dacii fac parte din marea familie a popoarelor tracice. Acei traci despre care același Herodot spunea: „După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt”. Însă nu avem nici un motiv să nu menționăm și continuarea acestui citat celebru: ,,Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi. (…) La ei, la traci, trândăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca câmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viaţă.” Câteva secole mai târziu, dacii aveau să contrazică spusele lui Herodot: uniți sub unul și același sceptru, cel a lui Burebista, au creat un regat imens, întins de la malul drept al Bugului, până la Munții Pădurea Neagră. Iar după un secol și jumătate, viteazul Decebal a fost unul dintre cei mai temuți adversari ai Romei, care nu l-au putut înfrânge decât după două războaie cumplite.

Strămoșii Dacilor implicați în Războiul troian?

Dacă tot am acceptat că dacii erau ,,cei mai drepți și mai viteji dintre traci”, am putea lua în calcul și posibilitatea ca unii dintre strămoșii lor să fi fost implicați în Războiul Troian. Un război celebru descris de către Homer cândva, prin sec IX î.Chr în nu mai puțin celebrul poem epic Iliada. Deși este numit și ,,Părintele istoriei”, Herodot nu a fost întotdeauna un observator îndeajuns de obiectiv încât să poată fi considerat o sursă de informații sută la sută credibile. Spunem asta și pentru că nu putem crede că el nu cunoștea Iliada, și că nu ar fi avut habar cum îi descria Homer pe traci: ,,Tracii, veniţi de curând, se află la marginea oastei;/ Resos li-i Domnul, odrasla lui Eioneu, şi-i acolo./Caii văzutu-i-am eu, n-au seamăn de mari şi de mândri,/Albi ca zăpada sunt ei şi la fugă sunt repezi ca vântul./Şi ferecat îi e carul cu aur şi argint, şi mai are/Arme grozave de aur ce par la vedere-o minune./Dânsul cu ele a venit./Parcă nici nu se cade pe lume/Oamenii arme de aceste să poarte, ci numai zeii…” – (C. X / v. 420-427). Cine va fi fost acel măreț Resos, odrasla lui Eioneu? Nu vom ști niciodată. Dar ceea ce se știe este că, Războiul Troian s-a petrecut cândva prin sec XIII î.Chr, perioadă care marchează sfârșitul  ,,Epocii Bronzului”. O perioadă extrem de tulbure în care Tracii, Grecii, Troienii ori Dacii erau doar niște nume de etnii care vor intra mult mai târziu în istoriografie.

Pe atunci, popoarele implicate în acel conflict erau doar niște triburi, oarecum înrudite între ele, aparținând unei unice populații pe care specialiștii o numesc ,,indo-europeană”. Or fi fost ,,Tracii” menționați de Homer, niște strămoși ai dacilor? Nu știm și nici nu contează. Pe atunci, zona Balcanilor era un fel de centru al ciudatei lumii europene de la sfârșitul Epocii Bronzului. Dar, faprul că arheologii au descoperit că vechea ceramică din Troia seamănă în mod izbitor cu  ceramica Culturii Monteoru din țara noastră ar putea aduce niște lămuriri în această privință. La fel de interesant este și faptul că Insula Leuke unde, potrivit legendei, ar fi fost înmormântat eroul Ahile, este identificată cu Insula Șerpilor, unde chiar a și existat  un templu dedicat celebrului erou. Iar pentru ca misterul să fie și mai adânc, reamintim că Vasile Pârvan a publicat studiul ,,Dacii la Troia”. Bazându-se pe rezultatele unor cercetări arheologice, savantul român lansează o ipoteză tulburătoare: împinsă de cimerieni care, la rândul lor erau terorizați de sciți, o ramură a populațiilor dacice ar fi ajuns în Asia Mică, unde ar fi fondat ,,Troia VII”, cetate ridicată pe ruinele Troiei invocate de Homer în poemul Iliada.

Arhive și dinastii

Egiptul antic și Sumerul au beneficiat de niște cronicari care ne-au lăsat moștenire liste complete a celor care au condus cele două civilizații. Preotul Manetho, ne-a lăsat o veritabilă cronologie a dinastiilor de faraoni precum și numele fiecăruia dintre aceștia. Iar preotul Berrosus a făcut același lucru în ceea ce privește istoria Sumerului. Din păcate, dacii nu avut o scriere proprie, astfel că de la ei nu ne-au rămas nici un fel de documente sau înscrisurii. Sau cel puțin așa susțin savanții zilelor noastre care se încăpățânează să ignore ,,Tăblițele de la Sinaia”, cele despre care v-am povestit într-un serial dedicat acestor relicve pe romaniaeterna.ro.

Specialiștii care, ,,înotând” împotriva curentului academist oficial, au luat în serios aceste stranii artifacte și le-au studiat cu atenție, susțin că unele ,,tăblițe” conțin  liste cu numele căpeteniilor dacice, descriind cele mai importante evenimente petrecute în timpul domniilor acestora. Dar, după cum spuneam ,,Tăblițele de la Sinaia” sunt respinse cu înverșunare de istoricii oficiali. Astfel că, în lipsa unor alte izvoare antice scrise, listele regilor daci sunt reconstituite pe baza unor scrieri literare sau istoriografice provenite din lumea elenistică și cea romană. 

Regi, înaintea lui Burebista 

Resos, fiul lui Eioneu: circa 1300 î.Chr. Menționat în Iliada, unde Herodont îi atribuie calitatea de ,,trac”, dar asta ar fi putut, la fel de bine să însemne și ,,dac”

Sitalces: sec V î.Chr. – Tucidide spune că acesta conducea uniunea odryzilor la N de Haemus de la Abdera în S Traciei.
Seuthes: urmaşul lui Sitalces, primea un tribut de 400 de talanţi de la „barbari” şi greci din izvoarele aceluiaşi Tucidide.
Charnabon: sec V î.Chr- menţionat de Sofocle.
Rex Histrianorum: în 339 î.Chr, Ateas întâmpină în Dobrogea puternica rezistenţă a anonimului rege get care însă moare din cauze nemenţionate lăsând calea deschisă lui Ateas spre Filip al II-lea, după cum ne spune Arrian.
Moskos: în 335 î.Chr, se afla în fruntea unei uniuni de triburi din Câmpia Dunării care se va opune lui Alexandru Macedon. Numele acestui basileu apare pe monede descoperite în regatul său.
Dromichaetes: în 300 î.Chr, geto-dacii din Muntenia sub conducerea lui Dromichaetes ţin piept lui Lisimah (urmaşul lui Alexandru Macedon din 306 î.e.n.). Dromichaetes, într-o primă luptă, îl ia prizonier pe Agatocle, fiul lui Lisimah dar îi dă drumul în 292 î.e.n. După o nouă confruntare, Lisimah însuşi cade prizonier şi primeşte o lecţie de la Dromichaetes prin banchetul organizat de regele get prin diferența de bogăţie dintre mesele celor doi regi, episod relatat de Diodorus. Pausanias adaugă că Lisimah şi-a căsătorit fiica după regele get. De reţinut că Dromichaetes îi convinge pe soldaţi și nu le ordonă salvarea lui Lisimah ceea ce denotă existența unei democraţii militare.

Zalmodegikos: în sec. III î Chr, este atestată de către un decret histrian existenţa unui rege get din Muntenia, sau poate din sudul Moldove, destul de puternic pentru a ţine ostatici 60 de histrieni şi de a bloca veniturile majore ale cetăţii milesiene.
Rhemaxos: în anul 200 î.Chr, un decret histrian în cinstea lui Agatocle ne comunică că regele get Rhemaxos stăpânea pe malul stâng al Dunării poate până în Muntenia, Moldova şi Bugeac dar îşi întindea autoritatea şi asupra cetăţilor pontice care îi plăteau tribut, apărându-le de scitul Zoltes cu 100 de călăreţi mai apoi prin intermediul intervenţiei lui Phradmon, fiului regelui Rhemaxos, cu 600 de călăreţi.
Oroles: în anul 200 î.Chr dacii suferă o înfrângere în faţa bastarnilor mai mult ruşinoasă decât dureroasă, în urma căreia regele dac îşi pedepseşte soldaţii să devină sclavii soţiilor lor până când îşi vor fi spălat ruşinea în război. De reţinut din datele oferite de Pompeius Trogus diferenta doar geografică dintre daci şi geţi precum şi autoritatea regelui asupra ostaşilor săi.
Rubobostes: fără o datare precisă Pompeius Trogus ne indică o creştere a puterii dacilor sub Rubobostes, cel mai probabil imediat după Oroles. Acesta reprezintă momentul mutării centrului puterii geto-dacilor din Câmpia Munteniei în Transilvania.

Regi de după Burebista

Deceneu: 44-? î.Chr.: Preotul vicerege preia şi puterea laică după moartea lui Burebista (în probabil cel mai mare din cele 4 apoi 5 regate în care se împarte Dacia după asasinarea lui Burebista), imaginându-ne că au existat 2 facţiuni, una răsculată şi una condusă de Deceneu, ultima câştigând, astfel lui Deceneu i se mai adaugă şi titlul de rege, judecător suprem (ceea ce atestă existenţa altor judecători) şi probabil comandant al armatei, titlurilor pe care le avea şi pe vremea lui Burebista: mare preot, instructor în filozofie, morala, ştiinţe – fizică, logică-psihologie, astronomie, medicină)
Comosicus: ?-29 d.Chr – Aceeaşi situaţie e şi în cazul lui Comosicus, preotul care îi urmează lui Burebista şi care „nu îi este cu nimic mai prejos”
Scorilo sau Corylus: 29-69 d.Chr- Acesta conducea Dacia în timp ce la Roma erau mari războaie civile după moartea lui Nerva. Majoritatea dacilor îl îndemnau pe rege la amestecul prin forţă în lupta pentru putere de la Roma. Frontinus afirmă că regele dac le-a dat o pilda vie împotriva acestei acţiuni: el ia doi câini pe care îi pune să se lupte şi aduce un lup. Atunci cei doi câini (romanii) uită de divergenţă şi se aliază să se apere de lup (daci).
Duras Diurpaneus: 69-87 d.Chr – Fratele lui Scorilo menţionat de Dio Cassius şi Iordanes nu are parte de evenimente marcante. La un moment dat el i-a cedat tronul nepotului său Decebal.

Decebal: Ultimul rege dac (87-106 e.n), fiu al lui Scorilo. I-a urmat la tron lui Duras. Strateg talentat, Decebal a reușit să zdrobească armata trimisă impotriva sa de împaratul Domitian, sub comanda lui Cornelius Fuscus (87 e.n). Învins, un an mai târziu la Tapae, de Tetius Iulianus, încheie o pace onorabilă, profitând de înfrângerea suferită de romani din partea qvazilor și marcomanilor. Condițiile păcii, favorabile romanilor (Decebal devenea rege clientelar al Romei și ceda anumite capete de pod în stânga Dunării) au fost exploatate cu multă abilitate în folosul său. Decebal utilizeaza subsidiile, inginerii și instructorii militari, primiți conform condițiilor păcii, pentru a se întări în vederea viitoarelor ciocniri cu Roma. Dezvoltă și desăvârșește sistemul de fortificații din Munții Orăștiei, își echipează și instruiește oastea. Ajuns împărat înanul 98 d.Chr, Traian suspendă orice ajutor către Decebal și se pregătește activ pentru cucerirea Daciei. Războiul a început în anul 101 d.Chr. Învins la Tapae, Decebal a încercat, zadarnic, împreună cu aliații roxolani și celți, să organizeze un atac de diversiune asupra garnizoanelor de la Dunărea de Jos.În anul 102 romanii pătrund în Munții Orăștiei, cuceresc cetatea de la Costești și se apropie de Sarmizegetusa. Decebal cere pace și o obține în conditii grele, pierzând teritorii, obligându-se să dărâme fortificațiile și să renunțe la politica externă independentă. Traian, care privea pacea numai ca pe un răgaz între două războaie, concentreaza acolo noi trupe și construiește podul de la Drobeta. Decebal dându-și seama de inevitabilitatea unui nou război, încalcă pacea din 102 și se pregătește de apărare. După începerea ostilităților (105 d.Chr), îl capturează pe Longinus, comandantul trupelor romane din Dacia încercând să îl determine pe Traian să încheie pacea, dar generalul roman se sinucide. Războiul i-a sfârșit în anul 106 d.Chr prin cucerirea cetăților din Muntii Orăștiei. Decebal se retrage spre nord dar este ajuns de cavaleria romana și pentru a nu fi capturat se sinucide.

Căpetenii locale

Coson: ?-30 î.Chr. Regele get îl ajută pe Brutus în lupta pentru putere dintre Ovidiu şi Antoniu care este de partea celui de-al doilea. Alegerea este greşită deoarece Ovidiu iese învingător dar îl va ierta pe Coson (după cum ne spune Suetoniu vorbind despre posibila încuscrire dintre Coson şi Octavianus).
Dicomes: ?-30 î.Chr. – Se amestecă şi el în lupta pentru putere într-un prim moment de partea lui Octavianus dar acesta nerăspunzându-i, îl ajuta pe Antoniu. Dacii căzuţi prizonieri sunt puşi să lupte în amfiteatre cu gladiatori suebi.
Roles: ?- 30 î.Chr – Regele dobrogean câştigă titlul de „aliat şi prieten al poporului roman”, de la Octavian la Corint, după ajutorul dat lui M. Licinus Crassus în lupta contra tracilor denteleţi.
Dapyx: ?- 30 î.Chr. Intră în conflict cu Roles, vecinul din sud care, cu ajutorul lui Crassus îl alungă până într-o cetate unde un trădător se înţelege în greceşte cu generalul roman. Dapyx piere eroic în fruntea soldaţilor săi.
Zyraxes: ?-30 î.Chr. Regele celui mai Nordic trib dobrogean, a fost atacat în capitala sa Genucla de către Crassus pentru că deţinea stindardele lui Hybrida din 61 î.Chr. Zyraxes ştiind că nu va rezista se retrage în stânga Dunării.
Reicipier: Rege al unui trib dacic ce avea capitala la Ramidava.
Tiamarkos: Un rege dac al cărui nume apare pe fragmente ceramice descoperite de către arheologul Dumitru Breciu, în cursul săpăturilor de la Cosota-Vâlcea. Alte innformații privitoare la acest rege nu mai există.

Aceștia au fost Regii Dacilor: unii celebri, alții mai puțini cunoscuți. Dar, la fel se întâmplă în toată istoria lumii. Istorie pe care o croiesc și o împlinesc doar marile personalități, politice și militare, capabile să adune în jurul lor energia popoarelor pe care le conduc.

 

Related News

Leave a Reply

Copyrıght 2016 All RIGHTS RESERVED.

Acest website foloseşte cookie-uri proprii cât şi cookie-uri adăugate de terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare Accept