Telenovela cu Laura Chiriac continuă la Sectorul 1

Laura Chiriac a fost candidatul ALDE pentru primăria Sectorului 1, dar s-a calificat doar pentru un post de consilier local. Obligată să cedeze locul de consilier local unui coleg de partid, Laura Chiriac s-ar fi conformat pentru moment. Dar s-a răzgândit când a fost chemată la Biroul Electoral.

„Astăzi am fost invitată la biroul electoral al Sectorului 1, unde mi s-a înmânat mandatul de consilier local, în Consiliul Local al Primăriei Sectorului 1. Dl preşedinte al biroului electoral de circumscripţie mi-a adus la cunoştinţă faptul că a respins cererea semnată de mine, prin care am renunţat la mandatul obţinut în urmă alegerilor locale din 5 iunie, a.c. După cum am anunţat public, am precizat şi în faţă reprezentanţilor biroului electoral, că renunţarea la mandat a fost semnată la solicitarea expresă a structurilor de conducere ale Alianţei Liberalilor şi Democraţilor, Sector 1, partidul sub culorile căruia am candidat! Probabil că în grabă pentru rezolvarea cazului meu, partidul a omis să respecte procedura legală. Consider că este responsabilitatea mea legitimă să-mi exercit atribuţiile în calitate de consilier local. Şi va asigur că eliminarea mea din acest consiliu va fi doar rodul unei noi strategii de partid! Datorez aceste precizări celor peste 5500 de locuitori ai Sectorului 1 care mi-au făcut onoarea de a-mi acordă votul lor la alegerile locale din 5 iunie”, a scris Laura Chiriac pe facebook.

 

Related News

Leave a Reply

Copyrıght 2016 All RIGHTS RESERVED.

Acest website foloseşte cookie-uri proprii cât şi cookie-uri adăugate de terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare Accept