Șeful ANSVSA: „din spațiul Uniunii Europene vin transporturi de ouă a căror origine este necunoscută”

Președintele ANSVSA, Radu Roatiș Chețan, a anunat că instituția pe care o conduce va înăspri controalele la frontieră după ce a constatat că din spațiul Uniunii Europene vin transporturi de ouă a căror origine este necunoscută, respectiv ouă nemarcate la producător.

„Ne confruntăm cu faptul că din spațiul Uniunii Europene vin transporturi de ouă a căror origine este necunoscută. Vom înăspri controalele în privința a ceea ce înseamnă transporturile de ouă și carne de pasăre în România. Am avut acum patru săptămâni din Polonia o problemă. Faptul că înăsprești controalele înseamnă că dai un semnal prin care lumea înțelege că nu-și poate permite să invadeze spațiul altei țări, chiar dacă este europeană, și își ia măsuri precautive în care ori nu mai transportă, ori o face la modul cel mai transparent și legal”, a precizat șeful ANSVSA.

Acesta a afirmat că ouăle care au venit din spațiul UE erau nemarcate la producător, intrau în România și ulterior erau marcate în diferite zone sau depozite intermediare, iar după aceea se puneau în consum. În România, producătorii au obligația de a marca pe fiecare ou: ziua, data și ora la care el a fost obținut.

„Mă îngrijorează faptul că poate fi un atentat la sănătatea publică, că există o problemă pe care trebuie să o rezolvăm și ea a venit semnalată și din partea industriei de profil românești”, a adăugat Radu Roatiș Chețan.

Related News

Leave a Reply

Copyrıght 2016 All RIGHTS RESERVED.

Acest website foloseşte cookie-uri proprii cât şi cookie-uri adăugate de terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare Accept