Revoltător! Șobolani, excremente de rozătoare și urechelnițe își fac veacul în Spitalul de Pneumoftiziologie din Aiud

România anului 2016. Pacienții filmează în spitalele românești condițiile mizere în care sunt tratați bolnavii. De data aceasta a venit rândul Spitalului de Pneumoftiziologie din Aiud, unde un pacient a filmat șobolanii care se plimbau prin salon și urechelnițele care își făceau veacul pe lenjeria de pat a bolnavilor. Managerul spitalului Vasile Vultur, Vasile Vultur, a recunoscut gravele probleme ale spitalului.

„Spitalul nostru e amplasat într-un cadru natural foarte mare, cu parc imens și toamna se mai întâmplă să mai intre câte un șoricel în incintă”, a declarat, marți, managerul unității, Vasile Vultur, citat de agerpres.ro. El a explicat că spitalul, construit în 1924, este prevăzut cu terase și balcoane expuse către parc, de unde, prin ușile lăsate deschise, ar fi venit șoarecii.

Inspecția Sanitară a decis să închidă temporat secția a II-a a Spitalului de Pneumoftiziologie Aiud și a amendat unitatea medicală cu suma de 5.000 de lei, în urma unui control efectuat de DSP Alba.

„Decizia inspectorilor sanitari, în urma verificărilor, este închiderea temporară a secției a II-a și mutarea pacienților pe alt palier disponibil în vederea efectuării deratizării și dezinsecției”, a precizat miercuri Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, altă măsură dispusă este montarea de uși cu plase metalice la terase. „Spitalul are o curte de 2.700 de metri pătrați și este posibil ca un șoarece să intre pe ușa de la terasă care dă direct în salon. Alte deficiențe în ceea ce privește proceduri legate de condițiile igienico-sanitare nu au fost constatate de inspectorii sanitari”, a informat MS.

Related News

Leave a Reply

Copyrıght 2016 All RIGHTS RESERVED.

Acest website foloseşte cookie-uri proprii cât şi cookie-uri adăugate de terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare Accept