„Olteanul universal”! Tudor Gheorghe: „Pe politicieni, numai Dumnezeu poate că-i înţelege!”

La Sala Palatului, pe 3 martie, va puteţi bucura de Primăvara cântată autentic de „olteanul universal” Tudor Gheorghe. Este singurul artist din România care are anotimpurile lui. Dacă Vivaldi are patru anotimpuri, Tudor Gheorghe are cinci: Primăvara, Vara, Toamna, Iarna şi Femeia. „Suntem doi artişti serioşi: eu şi Vivaldi! Chiar vreau să realizez un set de patru albume, care să se numească “ Anotimpurile mele „, mărturiseşte „olteanul universal”. Până atunci, pe 3 martie, la Sala Palatului, Tudor Gheorghe ne va prevesti anotimpul trezirii la viaţă, alături de Orchestra Naţională Radio şi Corul Naţional de Cameră Madrigal “ Marin Constantin”, sub bagheta dirijorului şi orchestratorului,  Marius Hristescu. Biletele se găsesc pe www.tudor-gheorghe.ro, bilete.ro, myticket.ro și la casa de bilete a Sălii Palatului. Interviul a fost realizat de ARTA Scenei.

Ce are „Primăvara Simfonic” de rezistă de atâtea anotimpuri? De 15 ani încoace, milioane de români, tot vin la primăvară lui Tudor Gheorghe…

În primul rând, cred că Primăvară este un anotimp care cheamă la iubire… Este un anotimp al trezirii, al reînvierii. Oamenii îşi deschid sufletele să primească şi soarele, şi florile, şi femeile frumoase, şi frumosul… În al doilea rând, valoarea poeziilor pe care le-am selectat în acest spectacol. De asemenea, cred că, din întâmplare, şi muzica care însoţeşte poeziile este una de excepţie. Să nu uităm şi de contribuţia lui Marius Hristescu. “Primăvara Simfonic” a fost prima noastră colaborare. Tânărul Marius Hristescu şi-a pus toată dragostea şi priceperea lui în a orchestra „Primăvara”. Spectacolul din 3 martie, de la Sala Palatului, va începe cu o surpriză: cu uvertura pe care Marius Hristescu a scris-o special. Vreau să fac toate anotimpurile mele în această companie selectă: Corul Naţional Madrigal şi Orchestra Radio.

Pentru succes aţi „dat vină” pe anotimp, pe frumuseţea poeziilor, pe muzică, dar Tudor Gheorghe nu are nici o contribuţie?

(râde) Da, am avut şi eu o contribuţie… Eu sunt sunt în top. Şi când spun top, nu mă refer că sunt pe locul 90 din top! Sunt pe primul loc în top (râde). În toată carieră mea, în aceşti 40 şi ceva de ani, i-am uimit pe spectatorii mei cu varietatea stilurilor pe care le-am abordat în spectacolele mele. Am făcut restituirile folclorice alături de taraf, am trecut şi prin muzică interbelică, am făcut şi cântece pentru copii, am făcut şi muzică închisorilor comuniste, am dedicat spectacole poeţilor Marin Sorescu, Caragiale, Grigore Vieru, Mircea Micu şi acum mă pregătesc de o altă premieră, absolut încântătoare. Spectacolul se va numi „Declaraţie de dragoste” şi va fi cu poezia de dragoste, mai puţin ştiută, a lui Adrian Păunescu. A venit momentul să ne aplecăm asupra operei acestui mare poet român.

Va ajută promovarea excesivă a subculturii?

Da. Publicul meu nu este un public prost. De altfel, românii nu sunt nişte oameni proşti! Dacă le tot dai tâmpenii pe bandă, ei caută altceva, s-au săturat! Eu nu am fetiţe care să leşine când mă văd sau să chirăie când mă aud. Publicul meu mă onorează cu prezenţa de fiecare dată, am un public care mă urmăreşte, este interesat. O doamna de la Sala Palatului, care face curat, mi-a spus un lucru foarte interesant care, de fapt, descrie cum este publicul meu. Eu obişnuiesc că, după ce pleacă toţi spectactorii, să mă urc din nou pe scenă şi să stau singur cu sala goală, că şi când ar fi rămas ceva din sufletele celor care au venit să mă vadă. Stau câteva minute şi ascult tăcerea emoţiei care a rămas. Ei bine, cum stăm eu odată şi mă uităm la sala goală, a venit această doamna şi mi-a spus: „Vai, domnule Tudor Gheorghe, veniţi mai des pe la noi!” Am întrebat-o: „de ce?”. Răspunsul: „După dumneavostră nu trebuie să facem niciodată curat!” Acesta este publicul meu. Nu se mănâncă biscuiţi, nu se bea cola, nu se sparge sămânţa, nu se lasă şerveţele, nu se foşneşte…

V-aţi educat publicul. Aţi crescut generaţii!

Da. Părinţii îi îndeamnă pe copii să vină la mine. Tinerii sunt prinşi cu MTV-ul, iar părinţii le spun: „pe vremea noastră era unul, Tudor Gheorghe, pe ăla să-l ascultaţi!” Eu, nebeneficiind de sprijinul mediatizării pe canalele muzicale, de altfel nici nu mi-o doresc, tinerii sunt curioşi… Mă tot bate mama la cap să-l văd pe ăsta, pe Tudor Gheorghe. Păi, hai, să văd ce-i cu el. După ce vin la un spectacol de-al meu, ajung să zică: „ba, tataie e mişto, tataie e cool!” Ei descoperă, cu ocazia asta că, uite!, se poate şi aşa! Este o mare bucurie pentru mine. Îmi spunea fiu-miu că, la întâlnirile lor, tinerii ascultă Tudor Gheorghe. Ştefănescu, de la „Garantat 100%”, mi-a povestit că a auzit o gaşcă de pletoşi, cu ţinte, ce mai, rockeri!, care nu doar ascultau Tudor Gheorghe, ci ştiau versurile. Făceau karaoke, cântau o dată cu mine! Este un lucru extraordinar. Sunt curios să văd ce impact va avea spectacolul pe versurile lui Adrian Păunescu. Este o generaţie care a crescut, prin Cenaclul Flacăra, cu poezia lui Păunescu, dar mai puţin cu poezia lui de dragoste…

Poezia de dragoste a lui Păunescu este cântată de folkişti…

Este altceva. Cinste lor, tuturor celor care au pus mâna pe o chitară şi i-au cântat poezia! Dar s-au oprit, din păcate. Nu şi-au continuat drumul, au rămas cu 25 de cântece pe care le cânta în diverse tonalităţi. N-au mai fost creativi. Păunescu îi îndemna, îi biciuia, îi obliga…

Sunteţi singurul artist din România care are anotimpurile lui!

Suntem doi artişti serioşi: eu şi Vivaldi! (râde) Chiar vreau să realizez un set de patru albume, care să se numească „Anotimpurile mele”. De fapt, eu am cinci anotimpuri. Primăvara, Vara, Toamna, Iarna şi Femeia! Înainte de 1989, am făcut Primăvara, dar eram singur cu chitara. Am făcut şi Toamna, tot singur cu chitara. Tematică poeziei româneşti este foarte variată şi am aranjat-o în anotimpuri. În 2001, mi-a venit ideea să fac împreună cu Marius Hristescu „Primăvara Simfonic”. Mi-ar plăcea că la spectacolul din 3 martie, de la Sala Palatului, să începem cu imagini de la „Primăvară Simfonic” din 2001.

Anotimpurile poartă acelaşi nume, oamenii se schimbă, vremurile nu…

Acesta este un avantaj pentru mine. Am terminat un spectacol şi deja mă gândesc la altul. Trebuie să-mi termin gândurile… Mai am câte ceva de făcut şi închei o operă pe care o las la dispoziţia criticilor care astăzi mă neagă. Probabil că-şi vor da doctoratul (râde)…

Tudor Gheorghe se va sfârşi vreodată?

Biologic, ar trebui să se sfârşească… De obicei, după ce artistul nu mai este, opera lui începe să fie cunoscută, evaluată, judecată. Dintotdeauna, eu m-am sprijinit pe marea poezie românească, care este atât de variată, atât de bogată, încât nu ştiu cum s-o acopăr pe toată. Ea mă împinge în faţă. E ca un arc, e un resort care mă împinge: hai, tinere, mai avem de făcut asta şi asta, şi tot aşa! Poezia îşi permite să-mi spună tinere! (râde)

Ce mentor aţi avut?

Dumnezeu!

Nu vă doare că nu aţi fost mentorul unui tânăr?

Sincer să fiu, nu mă doare. Nu se mai poate să vină vreunul că mine! Trebuie să vină altul, de altă factură. Când am făcut acea afirmaţie că pentru mine poezia română se încheie la Adrian Păunescu, au sărit toţi pe mine. Repet. Pentru mine, cu Adrian Păunescu se încheie o generaţie. El este ultimul meu prieten care a fost un mare poet al acestei ţări… Nichita, Sorescu, Romulus Vulpescu, Blandiana, Cezar Ivănescu, Mircea Micu m-au îmbrăţişat din prima. Şi-au dat seama că sunt un tânăr care vibrează întru poezia lor. Mă uit la ce se scrie azi… Nu pot să cânt ce se scrie azi. E o poezie subţirică, e de suprafaţă, e de modă. Pe mine nu mă interesează moda, mă interesează perenitatea, continuitatea acestui gest cultural.

Ştim că au înnebunit salcâmii, au înnebunit şi politicienii? Mai rău ca salcâmii?

(râde) Pe salcâmi îi putem înţelege. Pe politicieni, numai Dumnezeu poate că-i înţelege! Din 1990, mi se tot fac propuneri. Fratele Ion Alexandru m-a chemat să întru în Partidul Ţărănesc. I-am spus: „Ioane, nu-i rostul meu în politică!” Pentru mine, politica promovării culturii naţionale este cea mai frumoasă politică. Aş intra în politică doar atunci când Guvernul, indiferent de coloratură, va acorda 10% din PIB pentru cultură şi educaţie. Atunci aş intra în partidul care va susţine acel guvern. Dar, atâta timp, cât la noi, pentru cultură se acordă 1 virgulă şi ceva la sută din PIB, stau cuminte în partidul meu creat de multă vreme: Partidul Marii Poezii. PMP. Sună frumos! Ba nu! Stai că l-au luat alţii! (râde) Rectific! Partidul Poeziei Eterne. PPE, dar cum şi ăsta e luat….

Related News

Leave a Reply

Copyrıght 2016 All RIGHTS RESERVED.

Acest website foloseşte cookie-uri proprii cât şi cookie-uri adăugate de terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare Accept