Generalul (r) Aurel Rogojan: Cele ce se petrec în România amintesc de evenimente oarecum similare din Italia, când, sub pretextul prevenirii preluării puterii de către forțele politice de stânga, societatea a fost supusă unei așa numite „strategii a tensiunii”

Generalul SRI în rezervă, Aurel Rogojanu, a făcut o analiză a evenimentelor din România care seamă izbitor cu cele din Italia, când, sub pretextul prevenirii preluării puterii de către forțele politice de stânga, societatea a fost supusă unei așa numite „strategii a tensiunii”. „Strategia tensiunii- S.I.D. paralel” nu era un simplu exercitiu eseistic al presei italiene din anii ’60-70 ai veacului trecut. Era expresia inimaginabilelor derapaje ale serviciilor secrete acuzate si cu directorii deferiti justitiei pentru conspiratii împotriva ordinii democratice constitutionale a Republicii Italia. Menționăm că acronimul S.I.D. desemna „Servizio Informazioni de la Defensa”, consider generalul (r) Aurel Rogojan. Redăm integral analiza publicată de generalul (r) Aurel Rogojan pe site-ul vorba.16mb.com.  

„După Ucraina și Republica Moldova, România pare a fi teatrul extins al operațiunilor de război hibrid. Nu pun la îndoială informațiile de care dispune Trăian Băsescu, în acest sens, și la care s-a și referit public. De asemenea, nu pot să nu observ că la un număr de cinci ani de la avertismentele și numerosele noastre exemple, Dan Andronic,un ziarist conectat la surse dintre cele mai credibile, vine să confirme agresivitatea războiului imagologic al organizațiilor de front rusești împotriva României. Problema pe care ne-o punem este de ce vin cu aceste constatări atât de târziu, mult prea târziu, când tăvălugul odată pornit, sunt puține șanse să mai poată fi oprit”, spune Aurel Rogojan.

(…) Nemulțumirea lor ar trebui îndreptată în altă parte: către regimul secret al României, care s-a folosit de tema corupției pentru a se răzbuna pe inamicii săi, a eroda drepturile fundamentale și a instituționaliza o relație sinistră între sistemul judiciar, poliția secretă și instituțiile anticorupție. (…) Instanțele au devenit politizate.(…) Intregul concept al corupției se confundă cu cel al abuzului de funcția politică. Totul se reduce la obținerea unui număr impresionant de arestări, menținând în același timp în umbră adevăratele centre de putere. Rezultatul nu este o epurare, ci mai mult o vânătoare de vrăjitoare.

„Climatul din România se menține exploziv, iar investitorii germani, cei mai importanți din țară, sunt nesiguri și dezamăgiți” suntem avertizați din Frankfurt.

„România este o țară ce nu poate fi guvernată !”, se exclamă cu tainice subînțelesuri la Budapesta. De unde, România mai este percepută ca fiind dominată de „stări ciudate,confuze, neinteligibile, ca o scena luptelor și proceselor paralele, pe care au loc jocuri dure de tehnică a puterii”.

„În România funcționează niște scenarii din inerție, aceleași <mine> care au fost puse de anterioara Administrație SUA nu numai în Europa de Est, ci și în întrega lume”, ține să explice evenimentele directorul Institutului internațional pentru state noi de la Moscova, care mai precizează că „ este dificil de prevăzut cum va evolua situația din România însă un lucru este clar și anume că, fără custodie externă, românii sunt oameni periculoși”.Asta, deoarece România este divizată, polarizată, protestele eterogene nu pot genera o majoritate, iar realizarea consensului este o sarcină mult prea uriașă, vine completarea din media germană.

Occidentul ține să releve existența unui „(…)regim secret al României care s-a folosit de tema anticorupției pentru vendete politice, erodarea drepturilor fundamentale,instituționalizarea sinistrei relații dintre sistemul judiciar politizat, poliția secretă și instituțiile de combatere a corupției (…)”

De la Moscova, „Ivestia.ru” deplânge poziția slabă a euroscepticilor,iar protestele dreptei românești ar viza, în fapt, destabilizarea Republicii Moldova și a Transnistriei”, ceea ce nu poate decât să argumenteze direcția de atac antiromânească a războiului informațional global dus de Rusia.

Sumarele referiri și considerații de mai sus, nu sunt decât partea minoră și de foarte departe vizibilă a unei mari și periculoase manipulări informaționale, consecință a incapacității de a angaja contracarea operațiunilor de război informaționalcare au ca țintă România.

Printre fundamentele doctrinare ale securității nationale există și un proiect operațional privind combaterea războiului informațional. Potrivit acestui proiect, autoritățile de securitate națională sunt obligate să prevină și să contracareze agresiunile informaționale prin care se crează, întreține și difuzează teroarea psihologică, atacă și distruge valorile identitare, modifică sistemul valorilor morale, depersonalizează și manipulează categorii de populație, divide societatea și contrapune masa de manevră astfel creată populației cu imunitate față de operațiunile de război psihologic.

Controlul releelor de preluare, difuzare și amplificare a efectelor agresiunilor informaționale este imposibil de realizat înafara înțelegerii responsailităților, pe de o parte, ale autorităților securității naționale și, pe de altă parte, ale ansamblului canalelor de comunicare publică, acestea din urmă putând fi, deopotrivă, atît vectorii voluntari sau involuntari ai operațiunilor de război informațional, cât și expresie a capacităților de ripostă și contracarare.

Cele ce se petrec în România amintesc de evenimente oarecum similare din Italia, când, sub pretextul prevenirii preluării puterii de către forțele politice de stânga, societatea a fost supusă unei așa numite „strategii a tensiunii”.

„Strategia tensiunii- S.I.D. paralel” nu era un simplu exercitiu eseistic al presei italiene din anii ’60-70 ai veacului trecut. Era expresia inimaginabilelor derapaje ale serviciilor secrete acuzate si cu directorii deferiti justitiei pentru conspiratii împotriva ordinii democratice constitutionale a Republicii Italia. Menționăm că acronimul S.I.D. desemna „Servizio Informazioni de la Defensa”.

Permanenta teama a C.I.A. si a Aliantei Nord Atlantice de avansul stangii în opțiunile electoratului din cizma peninsulară s-a materializat intr-o strategie a tensiunii. Serviciile secrete, cu precădere cele militare, mai greu daca nu chiar imposibil de controlat în cea perioadă, au generat structuri secrete paralele ( clandestine, paramilitare, conectate la finantari underground ) care au radicalizat viata politica si promovat terorismul pentru compromiterea stangii si limitarea accesului comunistilor la putere.

În esență, strategia tensiunii s-a rezumat la inventarea și dezvoltarea unor permanente surse de destabilizare social-politică, pregătindu-se disimulat, de către serviciile secrete, lovituri de stat în numele unor forțe ale opoziției, de regulă a celor de stânga. Subsumate strategiei erau și actele teroriste provocate pentru motivarea represiunilor împotriva anumitor mișcări social-politice neconvenabile. Este aproape fără de tăgadă că, într-o foarte mare măsură, fenomenul terorist italian (de toate culorile) a fost manipulat în cadrul strategiei tensiunii.

Sub conducerea amiralului Eugenio Henke, S.I.D. a elaborat și aplicat “strategia tensiunii“, o nouă formă a deviațiilor, în care alături de Henke un rol major și-a asumat șeful Biroului “D“, Enzo Viola. Ambii își vor dezvolta legăturile cu dreapta extremistă, cu creștin-democrația bavareză condusă de Franz Josef Strauss, care a cerut șefului B.N.D., Richard Gehlen să colaboreze cu S.I.D., pentru subminarea Partidului Comunist Italian în acțiunile sale de mediere dintre social-democrația germană și guvernele comuniste estice.. S.I.D. a stabilit relații operative speciale și cu K. Y. P., serviciul secret al regimului de dictatură militară din Grecia, cele două servicii ocupându-se îndeaproape de menținerea activă a spiritului fascist, ca element al strategiei tensiunii.

Această „internațională neagră ”, care a cooptat și rețelele Mafiei , a pus la cale mai multe tentative de lovituri de stat și, în numele unei inițiative de “moralizare a vieții publice și reasanarea partidului“, a desfășurat următoarele operațiuni de poliție politică:

  1. folosirea grupului Sogno-Brossio pentru a distruge Partidul Liberal Italian, împingându-l spre definitiva sa dezintegrare;
  2. folosirea lui Bindelli și a unor conducători care i se împotrivesc lui Almirante pentru accelerarea crizei Mișcării Sociale Italiene și contestarea conducerii lui Almirante;
  3. folosirea unui grup de colaboratori ai lui Emilio Colombo pentru discreditarea și conducerea operațiunilor împotriva dreptei Democrat-Creștine;
  4. utilizarea prietenilor lui Ferri, Reale, Cucchi pentru discreditarea conducerii Partidului Social Democrat Italian;
  5. conducerea de operațiuni ad-hoc care să lovească în pozițiile personale ale anumitor lideri ai Partidului Socialist Italian.

S.I.D. Paralel dispunea de trei birouri (Milano, Torino și Roma), o tipografie, o tabără pentru formarea “activiștilor“, un iaht cu legături radio în orice punct de pe glob și o legătură relativ frecventă cu Imrey Howard, ofițer special al C.I.A. cu acoperire diplomatică.

La 7 decembrie 1970, a avut loc o tentativă de lovitură de stat militară pusă la cale de conjurații grupului Borghese1. Miceli, succesorul amiralului Eugenio Henke, se afla în contact cu acest grup din 19692, contact pe care-l va prezenta ca fiind determinat de îndeplinirea atribuțiilor sale.

Procurorul Claudio Vitalone va reține în rechizitoriul său: “(…)Miceli a mințit cu nerușinare, violând în mod deschis obligații fundamentale ale biroului său. Mai mult, de trei ani acesta a acționat, “în conformitate cu prevederile legale“, fără ca vreuna dintre autoritățile subordonate să fi găsit vreo modalitate de a impune respectul față de principiile fundamentale de legalitate și de corectitudine3.

Din 1971 și până în 1974, cercetările asupra cazului Borghese au fost blocate, responsabilitatea revenind mai multor personalități politice, între care ministrului apărării Tanassi, șefului Statului Major, generalul Marchesi, ministrului de interne Restivo s.a., care au încercat acreditarea tezei unei “lovituri de stat militare a pensionarilor“. În realitate, s-a procedat astfel pentru a se ascunde rolul masoneriei, care a avut exponenți importanți direct implicați în tentativa insurecțională. Dintr-o scrisoare adresată de masonul Bocciani către Prisco Brilli, consilier al Ordinului Marelui Orient din Italia, rezultă că la 20 septembrie 1969, fratele colonel Licio Gelli, francmason din anul 1963, i-a comunicat fratelui Salvini, că Marele Maestru (n. n. Giordano Gomberini) inițiase, sub spada sa, 400 de înalți ofițeri ai armatei, cu scopul de a pregăti un guvern al coloneilor, totdeauna preferabil unui guvern comunist.

În legătură cu rolul colonelului Gelli, este semnificativ un raport al S.I.S.M.I., care menționează că Ted Shackly, directorul tuturor acțiunilor acoperite ale C.I.A. în Italia, l-a prezentat pe conducătorul Lojei francmasonice “P. 2“, Licio Gelli, lui Alexander Haig (n. n. general american, colaborator al președintelui Nixon și al secretarului de stat Henry Kissinger, în timpul războiului din Vietnam; comandant al forțelor N.A.T.O. din Europa între 1975-1979 și secretar de stat în anii 1981-1982). Cu autorizarea lui Haig și a lui Kissinger, Gelli a recrutat, în toamna anului 1969, 400 de oficiali italieni și ai N.A.T.O. în loja sa.

Complotul a fost dezvăluit de presă la 18 martie 1971, când unii conjurați au fost arestați, iar Borghese și Gavino Matta, un alt complotist, ex-combatant fascist în războiul din Spania, fiind avertizați au avut posibilitatea să fugă în Spania.

Conjuratii au fost internați, “pe motive grave de sănătate“, în clinici luxoase, unde Miceli i-a vizitat, după cum a afirmat, “pentru a controla fenomenul subversiv“. Cu prilejul unei astfel de vizite la Villa Marguerita, unde era internat Orlandini, al doilea cap al complotului, Miceli i-a facut semnul convențional sicilian “nu vorbi și eu te voi proteja“.

După cum rezultă din sentința procesului, marii autori ai complo-tului, Borghese, Orlandini și Sauci erau în legătură permanentă cu șefi ai S.I.D., iar funcționari ai serviciului informau constant asupra evoluției situației. O problemă fundamentală a rămas neclarificată și, anume, dacă tentativa de lovitură militară a fost o repetiție generală a structurilor oculte paralele sau a intervenit un element necunoscut care a dat totul peste cap.

Giuseppe De Lutiis, cercetând mai multe informații succesive, ajunge la concluzia ca Borghese a fost, de la început, menit să fie depășit de evenimente5. Când grupurile armate ale extremiștilor neofasciști (Noua Ordine și Avangarda Națională) ar fi ajuns să controleze unele centre de putere, ar fi urmat declanșarea unui plan antiinsurecțional aflat în posesia comandamentului general al jandarmeriei, care prevedea arestarea exponenților politici, sindicali și militari ai stângii.

Giulio Andreotti, în 1974, în calitate de ministru al apărării, va înainta dosarul cercetărilor magistraturii din Roma. Nu se va ajunge, însă, la nici un rezultat cert. Câțiva ani mai târziu, va rezulta că structura organizației subversive nu fusese dezvăluită, ea continuând să funcționeze, amânând doar data loviturii de stat.Apare, astfel, evident că exista o rețea secretă paralelă, protejată de S. I. D, căreia justiția să nu-i poată aplica legea. Această rețea ține de operațiunea “Gladio“, sau planul “Demagnetize“, pus de acord, în 1956, între S.I.F.A.R. și C.I.A., care a determinat proliferarea organizațiilor clandestine “Gladio“, “X“, “Roza Vânturilor“, Loja francmasonică secretă “P.2“ și “S.I.D. Paralel“. Ansamblul operațiunii avea, în vedere, în mod formal, o amplă mișcare secretă de rezistență din partea țărilor occidentale față de o eventuală invazie din partea Tratatului de la Varșovia.

În plan practic operațional, această rețea ocultă a fost utilizată, sub motivația ei inițială, pentru influențarea și anormalizarea cursului vieții politice în direcția anulării șanselor forțelor de stânga de a se afirma și prelua puterea. Rețelele “Gladio“ au fost demascate la sfârșitul anilor ’80. La 10 octombrie 1991 au fost inculpați penal amiralul Fulvio Martini, fost director al S.I.S.M.I. și generalul Paolo Inzerilli, fost șef al Statului Major al S.I.S.M.I., anterior al Oficiului Securității Naționale, precum și conducător al rețelei “Gladio“.

O situatie oarecum similara pare a fi definitorie pentru seria turbulentelor politice asociate Administratiei Prezidentiale K.W. Iohannis. Accidente precum Colectiv 2012 si Bamboo 2017 erau la ordinea zilei in Italia. Ineditul romanesc consta in rolul explicit partizan al presedintelui Romaniei. Presedintii Italiei ,dat fiindu-le statutul constitutional, nu au fost integrati strategiei tensiunii. Presedintii Romaniei, daca nu o patroneaza, cad victime ale strategiei. Domnului K.W. Iohannis nu i-a ramas decat sa ia aminte la experienta precedesorilor si sa cautioneze sistemul terorismului psihologic mostenit. Cu activul si pasivul acestuia de nimeni vreodata auditat.

Un sistem parainstituțional al puterii secrete este omniprezent, ubiscient și omnipotent în România. Sistemul funcționează în baza legii mercenariatului, pe care state anume o au. A servit tuturor președinților României, Cu sau fără voia, ori știința lor. Bucuria copilărească de a avea această jucărie nu a fost exprimată, însă, cu atâta forță de expresie, cât a emanat fizionomic, de la tribuna Parlamentului, domnul K.W.Iohannis. In definitiv, și Goering spunea :„Firește că oamenii nu vor război.Tot ce trebuie făcut este să le spui că sunt atacați, iar pe pacifiști să-i denunți că nu sunt patrioți și că pun Țara în pericol. Funcționează în orice țară.”

Reaccederea la putere in Romania a stangii postcomuniste a nemultumit pe cei vizati de retorica electorala a liderilor social-democrati vis a vis de suveranitatea deciziilor macroeconomice , Fondul Suveran de Dezvoltare, politica redeventelor si alte intentii care definesc tocmai esenta doctrinelor stangii.

Promisiunile electorale nu pot fi luate doar ca simple promisiuni, cand partidul care le angajeaza conteaza pe 700.000 de membri si simpatizanti activi, care in conditiile absenteimului la vot, se alege pe sine . Un asemenea partid, cu lideri marcanti, nu doar implicati in scandaluri de coruptie, ci si nefrecventabili familiei socialistilor europeni nu este crezut pe cuvant de onoare. Pentru Occident, social-democratii romani sunt echivalentul trisorilor abili in jocul cu carti politice masluite. Nici celelalte formatiuni politice nu au o reputatie mai buna. In definitiv, puzderia partidelor aparute dupa anul 1989 nu erau decat fragmentatii rezultate din explozia P.C.R. via F.S.N.

Dramatismul situației românilor pare a fi corect perceput de aliați, dar oricât de mult ei ar dori binele României, respectarea angajamentelor față de Constituție și legile naționale ține exclusiv de institutiile politice și aleșii noștri. Instituțiiile sunt încropite, aleșii înșelători.

Related News

Leave a Reply

Copyrıght 2016 All RIGHTS RESERVED.

Acest website foloseşte cookie-uri proprii cât şi cookie-uri adăugate de terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare Accept