Fostul șef al SRI, ambasadorul George Maior și-a luat ilegal două grade diplomatice în Ministerul Afacerilor Externe

Ambasadorul României în SUA și fost șef al Serviciului Român de Informații, George Cristian Maior a fost și el un răsfățat al Centralei din Ministerul Afacerilor Externe. La fel ca Motoc, Maior a absolvit Facultatea de Drept (dar la Cluj, la “Babeș Bolyai”, în anul 1991). Tot în ’91, a fost trimis în SUA să facă un master în Drept Internațional Public și Comparativ la Universitatea “George Washington”. Acolo, a fost coleg de an chiar cu Mihnea Motoc. Cotidianul România Liberă a prezentat în exclusivitate cum a reușit George Maior să urce pe treptele diplomatice beneficiind de o „carieră accelerate” în Ministerul Afacerilor Externe, după un tipar dinainte stabilit.

Adrian Năstase l-a „atașat“ și pe Maior

După absolvirea masteratului american, pe 8 octombrie 1992, Maior a fost propus pentru gradul de atașat la Ministerul Afacerilor Externe. Gradul de atașat i-a fost acordat pe 11 noiembrie 1992. Tot de către o comisie ținută la secret de MAE. Pe atunci, în fruntea ministerului se afla Adrian Năstase, prieten la cataramă cu Liviu Maior, tatăl lui George Maior. Liviu Maior a fost ministru al Învățământului în perioada 1992-1996, apoi senator PSD până în 2000. La alegerile din 2000, Liviu Maior nu s-a mai regăsit pe lista candidaților PSD, dar președintele Ion Iliescu a avut grijă să îl trimită ambasador în Canada.

O altă legătură interesantă a fost prezentată de presă, care a menționat că Liviu Maior și generalul SIE Ioan Talpeș au fost colegi de facultate și au absolvit cursurile universitare în același an. În timp ce Maior senior era ministrul Invățământului, Talpeș era șeful Serviciului de Informații Externe (1992-1997). Mai târziu, cei doi s-au reîntâlnit, fiind colaboratorii și subalternii lui Ilie Ceaușescu la Institutul de Istorie Militară din București. În plus, George Cristian Maior a fost chiar nașul fiului lui Talpeș.

Citiți: Ambasadorul Mihnea Motoc a fost avansat ilegal în treptele diplomatice ale Ministerului Afacerilor Externe

 

Meleșcanu l-a avansat ilegal

Cu asemenea proptele, lui George Maior i s-a trasat o carieră de succes în MAE. La data de 1 septembrie 1994, a fost avansat în gradul de secretar III. Nu în trei ani, cât prevede legea ca stagiu minim, ci într-un an și 11 luni. Deci, ca și în cazul lui Motoc, “la excepțional”, dar măcar cu respectarea prevederii referitoare la trecerea a jumătate din stagiul minim.

După un an și 11 luni, Maior a fost avansat la gradul de secretar II. Dar, pentru a fi avansat în acest grad, trebuia să treacă măcar jumătate din stagiul minim de patru ani, adică doi ani. Nu s-a întâmplat asta. Se întâmpla, ca și în cazul lui Motoc, tot în mandatul de ministru de Externe al lui Teodor Meleșcanu. În perioada 1997 – 1999, Maior a fost trimis ca însărcinat cu afaceri la Ambasada României în Irlanda. Între timp, pe 5 octombrie 1998, a fost avansat în gradul diplomatic de secretar I. “La excepțional”, dar legal.

După câștigarea alegerilor de către PSD în 2000, Maior a fost propulsat în funcția de secretar de stat și șef al Departamentului pentru Integrare Euroatlantică și Politică de Apărare din Ministerul Apărării Naționale. Prin decretul prezidențial 644 emis pe 24 august 2004, președintele Ion Iliescu l-a ridicat în gradul de ambasador. La scurt timp, a fost ales senator de Alba pe listele PSD. La data de 4 octombrie 2016, Maior a fost validat de Parlament ca director al SRI. Nici George Maior nu a dorit să comenteze traseul său diplomatic.

LEGĂTURI PRIMEJDIOASE. Maior, vacanță în Toscana cu Coldea, Ghiță și Dîncu

În toiul scandalului public legat de abuzurile SRI și dispariția fostului deputat Sebastian Ghiță, preşedintele Comisiei parlamentare de control al SRI, Adrian Ţuţuianu, a detonat o bombă. Acesta a dezvăluit că, în vacanţa din Toscana, nu au fost împreună doar Florian Coldea şi Sebastian Ghiţă, ci şi directorul Serviciului Român de Informaţii de la acea vreme, George Maior, precum şi fostul vicepremier Vasile Dîncu. „Domnul George Maior a dat comisiei de control intern (comisie a SRI – n.r.) anumite explicaţii. Nu au fost împreună, de exemplu, în Insulele Seychelles. Nu există această informaţie. În Toscana, da”, a spus Adrian Ţuţuianu.

ARGUMENT. MAE: avansări ilegale din cauza programului de vară

RL a solicitat un punct de vedere Ministerului Afacerilor Externe în legătură cu avansările ilegale în gradele diplomatice. Iată explicația MAE: „În privința modalității de stabilire a datelor cu care s-a realizat fiecare promovare: examenul de promovare în grad diplomatic se organiza într-o singură sesiune, de regulă, în fiecare an. (…) Pentru a se asigura șanse egale de participare pentru toate persoanele eligibile, inclusiv diplomaților din Serviciul Exterior care să poată să se alăture celor din Centrala ministerului, probele de concurs se desfășurau în timpul verii astfel încât, în perioada concediilor, personalul de la misiuni să se poată deplasa în țară. (…)”, a transmis Direcția Purtător de Cuvânt și Comunicare a MAE, pe 22 martie 2017.

Cu alte cuvinte, încălcările de lege în privința stagiilor minime dintre grade nu s-ar datora favorizării unor candidați, ci programului de concurs de vară.

 

Related News

Leave a Reply

Copyrıght 2016 All RIGHTS RESERVED.

Acest website foloseşte cookie-uri proprii cât şi cookie-uri adăugate de terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare Accept