Despre viață, artă, frumos și revoluție….

„Mamaaa, unde duc treptele astea multe?” am intrebat-o o data pe mama, la o plimbare spre Gradina Copou. „Unde sa duca? La Universitate!” mi-a raspuns mama razand de interesul meu brusc.

„Si ce e aceea Universitate?”„E o scoala pentru oamenii mari. Mai intai ai sa mergi peste cativa ani la scoala cu toti copiii si pe urma ai sa mergi si aici, daca o sa-ti placa!”

”Mamaaa! Eu vreau aici dintr-o data! Nu vreau la scoala cu copiii!”

De la o varsta foarte frageda am perceput lumea cu ochi maturi…. Nu stiu de ce, dar gandeam cu o logica ce ii uimea si pe parinti si pe bunici… “Ce fel de copil e asta?”

Eu ma minunam de mirarea lor….

De la gradinita inca, ma numisem singurà sefa grupei de copii si organizam jocuri dupa povestile ce imi fusesera citite… Inca de atunci eram regizoare, dar si actrita principala…Si exact ca in realitatea culiselor de teatru, aveam un preferat, un baietel linistit si vesel, care ma asculta sorbindu-ma din ochi… Si astazi stiu cum il cheama, dar nu mai stiu de atunci nimic de el…Si ca regizoare, ii spuneam exact cum sa fuga dupa mine ca zmeul , apoi sa se prefaca in print si sa ma salveze de zmeul cel rau si sa ma ceara de sotie…

Pe mine, printesa, Mària-Mea! Si educatoarea se amuza copios…

Bineinteles ca aveam armata mea de baietei, pe care ii comandam viteaza, la atac impotriva zmeului… Si pe fetite le organizasem sa fie doamnele de la curte… Si trebuiau sa se straduiasca mult, ca sa merite la sfarsitul povestii, sa se marite cu vreun ostas viteaz!!!!

Abia asteptam sa ne intalnim la gradinita, ca sa traim si sa retraim aceasta poveste incununata cu maritisuri… Asa eram cu totii foarte preocupati si fericiti… Spre incantarea noastra suprema, directoarea a organizat cu noi un spectacol de teatru.

IN SFARSIT! ERAM CU TOTII ARTISTI PE SCENA…

Si s-a montat Cenusareasa…Pentru ca eram deja renumita pentru aventurile mele regizorale, mi s-a incredintat rolul Cenusaresei… Fericita, am luat rolul acasa si l-am invatat pe de rost cu mama mea, pana a doua zi… Eram amandoua incantate foc si eu tropaiam prin camere incolo si incoace, plina de extaz: “Mamaaa! Si va fi cu public adevarat! Si cu costume de bal!!!! Si cu evantaie!!!!!”

A doua zi, surpriza, exact ca in culisele teatrelor: rolul meu fusese dat altei fetite, la interventia parintilor ei, care se aflau pe o scara sociala mult mai inalta decat noi…. Si mie mi-au dat rolul uneia dintre surorile Cenusaresei…

Primul sentiment a fost acela de frustrare si de nedreptate…. Dar m-am uitat la fetità, era blonda si firavà, cu ochi albastri timizi…. M-a impresionat cumva stanjeneala ei, mai ales ca mi-a zis, ca ea nu si-a dorit rolul, dar ca parintii ei au obligat-o…. Am simtit ca era sincera…. Si la repetitii ii venea foarte greu, vorbea foarte timid, cu voce inceata si ii era frica in continuu….

Si de necrezut, regizoarea din mine a izbucnit, am luat-o deoparte si am intrebat-o daca vrea sa studieze cu mine rolul…. Cred ca aveam aproape 5 ani…. Si uite asa, fetita firava a fost PRIMA MEA ELEVA din teatru….

Educatoarea se tot minuna cum lucrez eu cu ea si cata rabdare am la text si la corectat miscarea scenica. Mai ales, ca rolurile noastre erau total diferite. Ea era modesta si eu trebuia sa fiu infatuata. A iesit un spectacol excelent…. Dupa spectacol i-am spus mamei mele, ca eu merg pe strada imbracata inca cu rochia rococo plina de paiete, pe care mi-o cususe ea (era foarte creativa si avea o multime de hobby: impletit, cusut macrame, crosetat, creatii de moda etc) si cu evantaiul fluturand incolo si incoace…. Ca o diva….

Instinctiv am facut fara sa stiu, ce facea celebrul actor iesean Miluta Gheorghiu, cand vorbea prea tare pe strada si fiind atentionat de prieteni, spunea si mai tare: ”Lasa sa se stie ca pe aici a trecut Miluta Gheorghiu!”

Bineinteles ca mama mi-a incurajat toate mofturile…. Era fericita de fericirea mea…. Si s-a gandit mama, sa imi cumpere o papusa, ca vezi Doamne, asa se joaca fetitele … si cu papusi… nu numai colorand in carti si cantand pe afara in leagan de una singura! Cu toate ca nu intelegeam de ce trebuie eu sa ma joc cu vreo papusa, m-am gandit sa ii fac o placere mamei mele si ne-am dus la cumparaturi… A vrut neaparat sa imi cumpere o papusa mare si scumpa… care bineinteles zicea “Mama”…. Si am ales o papusa blonda cu ochi albastri si cu o rochie superba…. Si deodata am vazut o papusica mica, neagra, imbracata doar cu o fustita zdrentuita, fara bluzita si desculta…. Si ieftina… Si am intrebat-o pe vanzatoare ce e cu papusa aceea… Si vanzatoarea mi-a spus: “Ah, e o negresa!”  Si uimita am intrebat-o de ce nu are rochita frumoasa ca si papusa mare blonda…. Si de ce e desculta?????

Nici in ziua de azi nu pot uita schimbul jenat de priviri dintre vanzatoare si mama mea….

“Mamaaa, cumparam si papusa asta mica, uite saraca cum arata! Stii ce? Ii facem astazi o rochita la fel de frumoasa ca si a celeilalte papusi … si pantofi… si fundita de pus in par… Sa fie si ea printesa ca si cealalta! SA FIE AMANDOUA LA FEL DE FRUMOASE SI FERICITE!”

Mama a scos ultimii banuti din geanta si iaca-ta, am salvat papusa de la rusine….Acasa au fost puse la loc de cinste amandoua printesele si in loc sa ma joc cu ele, din acel moment au fost publicul meu adorat…. Le dadeam spectacole de tot felul sau jucam sah cu ele…

Aveam o companie inalta….si fericita! Implinisem de vreo cateva luni 5 ani si parintii m-au trimis in vacanta de vara la bunici… Trei luni la aer curat, printre gaini, porci si vaci….Hotarasem sa plec fara papusi, ca stiam ca si acolo, in curtea minunata a bunicilor imi voi gasi un public adecvat…

Mi-am continuat menirea artistica si mi-am terorizat in fiecare seara bunicii cu repetitia povestii “Scufita rosie”…. Si bietul bunic, dupa o zi de lucru pe ogor, avea ce alerga pe genunchi prin camera, urland “corect” ca lupul….. Eu binenteles tot il corectam, ca ba urla prea sus, ori prea jos, ori nu era convingator!!!!! Bunica era lesinata de ras: “Vasile! Copchila asta iti vine de hac!” si bunicul razand transpirat tot: “Lasa Prosirà-hài, ca-mi place!”

Intr-o zi am asistat la compunerea unei scrisori catre Primarie: Vasile dicta si bunica scria….Si l-am intrebat revoltata pe bunicul, daca vrea sa scrie el o scrisoare, de ce nu o scrie el personal si o pune pe bunica sa scrie? Ca asta nu e drept….Si bunicul razand jenat, a zis :” Pentru ca bunica-ta stie sa scrie bine si eu nu prea stiu, dar stiu exact ce vreau sa fie scris!”

M-a trecut un fior de jena… Saracul …uite, nu stie nici la varsta asta sa scrie… Si cu inconstienta mea de copil i-am spus: “Te iert, numai pentru ca esti un meserias foarte bun si toti oamenii din sat te roaga sa lucrezi pentru ei….”Si pe urma i-am spus bunicii sa ma invete sa scriu si sa citesc….Si am invatat foarte repede, pentru ca eram foarte curioasa si nerabdatoare sa citesc din carti, ca “oamenii mari”…

La scurt timp am primit pachet de la parinti si bucurie! PRIMELE MELE CARTI: “Iliada, Odiseea, Eneida” versiune pentru copii…. Cu imaginile eroilor greci….Si inca una cu “Mama lui Stefan cel Mare”…. Si bineinteles LEGENDELE OLIMPULUI….Citeam ore intregi pe nerasuflate, si povesteam incantata gainilor, toate legendele…Bunicii se minunau… eu traiam in lumea mea….Si ca sa fie totul complet, mi-am construit singura un arc cu sageata si o sabie…. Si coroana….Eram ba Stefan cel Mare si eliberam gainile de turci cu sabia scoasa la atac, declamand cu voce puternica, sa se auda pana in curtea vecinilor, prin ce trecea bietul Stefan cel Mare….Ba eram Ulise cel indraznet si puternic…. Ba eram Minerva, Zeita Intelepciunii…. Si ma luptam SI cu Zeus!!!! PENTRU DREPTATE! Cand a venit tatal meu in vizita la bunici, a incremenit cand m-a vazut cu arcul in mana, cum tinteam perfect intr-un punct marcat de mine intr-un copac din curte….

“Cine te-a invatat sa tragi cu arcul? Nu e voie!” si mi l-a rupt fara sa imi explice de ce nu e voie…Pentru mine, care stiam pe dinafara cum lupta Minerva, Zeita Intelepciunii cu Zeus atotputernicul, nu mi-a fost greu sa imi fac O COLECTIE de arcuri si sageti a doua zi….Drept care, tatal meu m-a alergat fara success prin toata curtea, sa ma reglementeze “manual” pentru ca “verbal” nu daduse roade….Bietele gaini cotcodaceau ca de moarte, cocosul alerga si el dupa noi sa ne ciocneasca, porcii guitau de li se rupeau bojocii…. Si tatal meu striga: “Stai sa vezi cand am sa te prind! Ti-arat eu tie… iti lungesc urechile!”

Mi-aduc si azi aminte, cum ma gandeam in sinea mea alergand cu dusmanul aprig in spate, cat de nepoliticos era tatal meu cu mine…. De abia invatasem de la bunica acest cuvant….Si iaca-ta acum venise momentul sa il inteleg…. Nu m-a prins, pentru ca Stefan cel Mare, Ulise si Minerva erau bine antrenati….. spre mirarea lui…Seara, cand s-a gandit sa se impace cu mine, i-am spus clar, ca de acuma am sa il denumesc altfel, nu tata, ci “Jonny”… din vestul salbatic….Da, copiii nu iarta…. Si de-atunci i-a ramas numele si in ziua de astazi “Jonny”….

Dupa ce a plecat Jonny, m-am lasat de arcuri si sageti…. Descoperisem un baietel foarte linistit si cam neajutorat in vecini… si l-am luat sub ocrotirea me…Bunicii erau surprinsi si mi-au explicat ca baietelul acela era ramas un pic in urma…. Si ca are parinti rai…Cand am auzit asta, am pornit investigatiile. L-am vizitat acasa si cand am vazut in ce conditii grele traieste si ca avea un tata beat si agresiv, l-am luat cu mine la bunici si am hotarat ca baietelul sa stea toata ziua cu mine, sa mancam si sa ne jucam impreuna…

Bunicii au fost pe loc de acord.Si eram amandoi fericiti, el de atentia mea si eu de progresele pe care le facea….Acesta a fost CEL DE-AL DOILEA ELEV AL MEU….

Candva, spre regretul meu, a trebuit sa ma intorc la Iasi ca incepeau inscrierile la scoala si pentru asta trebuia sa dau un examen….Mama ma invata cantece pentru copii, dar adaptate dupa inclinatiile mele de vitejie…Asadar pregatisem un cantec “Tara mea aaare, lanuri manoaaaaase”….

Si ca orice copil, cantam cum imi venea… Si mama imi atragea atentia: “Nu respira draga, la mijlocul cuvantului!”… dar eu lalaiam in legea mea mai departe…

Si deodata a inceput mama sa ma alerge in jurul mesei, ca sa ma reglementeze “manual”, sa ma trezeasca din reveria mea… Si acuma radem impreuna, cand ne amintim scena: eu cantam in continuu cu sufletul la gura si ea ma alerga in continuu sa ma prinda…Candva am reusit sa nu mai respir in mijlocul cuvantului…Ma gandesc la scoala filozofica a lui Aristotel, Scoala peripateticilor…. Mergeau si invatau… invatau si mergeau….

In sfarsit, a venit ziua cea mare: inscrierea la scoala de Arta “Octav Bancila” din Iasi, sectia pictura, pentru ca mama isi dorea sa devin pictorita de icoane…La gradinita primisem premiul I la desen…Si ne-am dus mandre la examen… Eram asa de incantata ca dau examen!!!! Iarasi public!!!!Si comisia m-a privit si un domn mi-a privit degetele si m-a intrebat daca imi place muzica si daca stiu vreun cantec….

Ah, a apasat pe butonul meu preferat…. Si iaca-ta, Stefan cel Mare, Ulise si Minerva, Zeita Intelepciunii, au cantat cu vitejie pe scenà “Tara mea aaare, lanuri manoaaaaase”… La sfarsit au ras si au aplaudat si domnul a intrebat-o pe mama, daca nu doreste mai bine sa ma inscrie la sectia de muzica… “Defapt ar putea deveni artista de opera, dar pana atunci ar fi bine sa invete vioara sau pian…”

L-am intrebat pe domnul acela care instrument e mai bun, mai grozav? Si el a ras si a zis ca vioara, pentru ca e REGINA INSTRUMENTELOR….

Ehehei…. In sfarsit primeam ceea ce mi se cuvenea… O regina pentru o regina….Eram in al noualea cer…..Si pe loc m-au repartizat la o profesoara tanara si frumoasa, blonda, cu ochi albastri si cum s-a aratat mai tarziu, lupta si ea ca si mine PENTRU DREPTATE….

Fericita, am insfacat vioara ce mi s-a dat cu imprumut de la scoala, si cum am ajuns acasa, am si dat primul meu concert de…. scartaieli….Jonny a fugit in camera lui, doar mama ma aplauda cat sunt de artista!!!!!!!!!

Nici nu gasesc cuvinte, cat de fericita eram la orele mele de vioara…. Si cat de mandra eram de profesoara mea, care ma imboldea si ma sustinea din toate punctele de vedere….De la ea am invatat ca nu exista emotii pe scena, daca stii sa te concentrezi cu puterea gandului…. Ca facem arta din bucuria de a o darui…. Ca arta ne deschide orizontul mintii si al inimii…. Si ne face oameni mai buni si cu ganduri inalte…..de lumina si de iubire….Eram fascinata si studiam singura ore intregi…. Fara sa obosesc, cautand lumina si iubirea ACEEA speciala… Eram iarasi in lumea mea… Si papusile ma ascultau tot timpul, frumoase si elegante… si fericite…

Dupa 12 ani de munca intensiva si examene grele la vioara, pian, teorie si solfegii, in cautarea mea de o anumita nuanta de lumina si iubire, am descoperit lumea fascinanta a scenei de opera….

Ce m-a dus intr-acolo? Eram intotdeauna uimita de plansul de fericire al mamei mele cand auzea sau vedea muzica de opera…. Preferinta ei era Madame Butterfly….Eu am descoperit muzica de opera prin clasa a sasea… O colega de la vioara, cu un an mai mica decat mine, m-a invitat la ea acasa, sa ascultam un disc cu opera integrala “Trubadurul” de Verdi…. Si mi-a spus asa, ca un secret: “Azi dimineata a cumparat mama discul asta… vino dupa amiaza la mine…”

I-am spus tatalui meu unde ma duc si am fugit fericita… la intalnire! Dupa catva timp, am auzit discutii in hol si mama ei si cu tatal meu au intrat in camera noastra….Mama ei radea si tatal meu era surprins si cumva jenat: “Am crezut ca ai venit aici sa pierzi timpul!”….Jonny!!!!!! Jonny!!!!! Jonny!!!!!

Noi stateam lungite pe covor si ascultam in extaz vocile atat de nemaipomenite ale artistilor de opera…. Nici nu respiram aproape…. Si citeam paralel libretul si sufeream impreuna cand  cu soprana, cand cu tenorul…. Si invatam sa intelegem EMOTIILE sufletului….Invatam frumosul sufletului omenesc… invatam frumosul din arta…. Invatam ce e viata….

Si deodata, am invatat ce e revolta…. Revolta impotriva a tot ce strica aceasta matematica atat de precisa….. Revolta de sta inactiv deoparte si de a nu fi deschis schimbarilor….

Revolta impotriva a ceea ce ne dauneaza in gand si suflet….A doua zi am cantat la ora de vioara cu iubire si cu revolta….Si spre fericirea mea, superba mea profesoara de vioara, mi-a zis: “ACUM te-ai renascut tu, asa cum esti cu adevarat…. ACUM ai inteles ce inseamna DARUIREA…. ACUM a inceput sufletul tau sa viseze si spiritul tau sa se inalte intr-acolo, de unde a venit…. ACUM ai trecut in alta etapa de constientizare…. ACUM ai intrat in lumea ARTEI…..”

Ce fericire!!!!! Simteam ca zbor pana acasa….“Mamaaa! Sunt artista!” am strigat toata sufocata de fericire…Si mama a ras si mi-a zis: “Stiu draga, stiu… Inca inainte de a te naste, stiam ca ai sa fii artista, ca asa m-am rugat eu la Dumnezeu si la Fecioara Maria… Si cu toate ca doctorii mi-au spus ca nu voi putea avea copii niciodata, iaca-ta, ai venit tu, asa dupa cum mi te-am dorit! Mare e Dumnezeu!” Sa ma bucur sau nu de vorbele mamei?

Am ales varianta ca ma bucur…. “Vra sa zica, asa m-a trimis Dumnezeu?” am intrebat-o inca o data, sa fiu sigura, ca nu fusese o gluma….“Da draga, asa cum ti-am spus… Si te-am visat in noaptea dinainte de a te naste, ca erai o floare ce imi lumina drumul…. Si asa am stiut a doua zi ca voi naste o fetita, care va fi artista!”…“Ha!” M-am gandit eu mandra in sinea mea de atata raspundere in fata omenirii…Din acel moment nu m-am indoit niciodata daca TREBUIE sa fac mai departe arta sau nu….

ARTA DEVENISE VIATA MEA….

Si peste ani, mi-am urmat drumul inimii… M-am hotarat sa imi parasesc vioara mea iubita si sa imi studiez vocea… Mi-am dat seama, ca oricat as iubi vioara, TREBUIE sa imi urmez calea in cautarea unei anumite nuante de lumina si iubire… prin muzica si cuvant….Am reusit la Conservatorul din Iasi, sectia CANTO….Ani palpitanti, ani de examene, ani de lupta si fericire…. Ani de inaltare a spiritului si a sufletului…

Candva am avut norocul de a fi propusa pe post de solista, de catre regizoarea Operei din Iasi, chiar daca eram doar o studentica de 23 de ani.

Ca de obicei in viata, zburăm cu visul nostru inspre noi inşine…. şi auzim, ca şi Ulise in Odiseea/Eneida lui Homer, cântecul ademenitor al sirenelor… Şi DACĂ il ascultăm, ne pierdem voința, credința in noi şi entuziasmul….. şi ne lasăm inghițiți de apele vieții…..

Pe vremea studentiei mele, am avut şansa să fiu distribuită in diverse roluri pe care TREBUIA sa le pot canta…. ca sa fiu sincera, la 23 de ani vocea e incă crudă, e in dezvoltare…. Şi nu eram ahtiată după roluri, sau plina de ambiție…. pe vremea aceea eram foarte introvertită şi preocupată să dau timp vocii mele sa se dezvolte in linişte şi fără stress…. Şi totuşi…. uite că intr-o zi a venit regizoarea la mine (eram incă in Corul Operei) şi mi-a zis ca are de gând să mă distribuie intr-un rol important, in Cavaleria rusticana de Mascagni….. Când am auzit-o, m-am uitat stingherită in jur şi am intrebat-o dacă nu mă confundă cu altcineva… Dar ea s-a uitat la mine hotărâtă şi a repetat: „din tine am să fac o solistă mare…..” M-am cam speriat in sinea mea, dar mi-am zis: „ce mi se poate intâmpla mai rău, decât a nu reuşi? nu am nimic de pierdut. … sau eventual mă poate da afara şi din cor, pentru că nu am talent ?????” Parcă totuşi nu simțeam frica asta…. Si m-am dus constiincioasă la repetițiile ce le propusese numai cu mine, fără pianist…. Eu invățasem rolul…. atăt…. si il puteam reda…. stânjenită…. Voce aveam, dar nu ajunge doar atât….  Regizoarea a lucrat cu mine milimetru de milimetru….. m-a invățat marele secrete de a crea un rol…. căteodată, după 2-3 ore de repetiție cu mine, extenuată, țipa la mine: „SIMTE ce faci! Simteeeeeee! FII INDRĂGOSTITĂ DRAGĂ! NU DE LEMN! ” Fraza asta mă impietrea şi mai tare…. Cum sa SIMT ca sunt indrăgostită la 23 de ani? Adica eu aparțineam de ființele preocupate 20 de ore pe zi cu muzica….. NU VEDEAM NIMIC ALTCEVA…. Dar ea nu s-a lăsat… ” Ascultă! Găsesc eu cheia spre tine, NU EXISTĂ SĂ NU O GĂSESC! Şi tu ai să munceşti pe viață şi pe moarte să o gasesc!!!!!!!!!” Eram foarte impresionată de puterea ei de creație şi mă intrebam si eu in nefericirea mea, de ce nu fac față…. de ce nu îi pot implini dorințele creative…. Şi ca să fiu clară in relația noastră artistică, am intrebat-o de ce crede că poate să facă ceva din mine…. ca uite sunt altele mai bine puse la punct si mai talentate! Şi ea a izbucnit: „Ascultă dragă, eu vreau să lucrez cu tine, ŞI NIMENI NU IMI POATE STRICA VIZIUNEA SI DRUMUL! NICI MACAR TU!” Şi s-a dus la biroul studiilor muzicale şi a cerut sa fiu eliberata de la cor pe perioada de solistică, şi in schimb m-a programat căte 6 ore de repetitie pe zi cu ea!

Incremenisem şi nici nu credeam că Direcțiunea va permite aşa ceva… Si totuşi iaca-ta, miracolul s-a produs… nu mai era drum de intoarcere.  După 6 saptamani nebuneşti, mi-a programat repetitii cu pianistul sef. Contactul cu el a fost catastrofal…. M-a acompaniat superb, şi foarte ironic mi-a zis ” E o glumă, nu? Doar nu poți să apari aşa pe scenă… Draga eu acompaniez doar solişti MARI, care cântă peste tot in lume…. Ce cauți aici?” Si i-am raspuns neutrală, că asta ştiu şi eu, dar ca regizoare mi-a explicat că sunt in creştere şi că mă voi coace…. ” El a zis: „Pentru mine nu esti nimic….” Si a intrerupt repetitia… Nu m-am intristat… ma gandeam ca ORISICUM TOTUL ARE UN SENS PE LUMEA ASTA… si m-am dus linistita in cantina la o cafea… unde m-a gasit regizoarea, care foarte hotărâtă mi-a zis:

„Am vorbit cu pianistul, vei lucra cu el 2 ore zilnic si cu mine 4 dupa aceea…. Sa te odihnesti pe urma bine, să nu mi te plimbi, sa te oboseşti, că EU TE PREZINT MÂINE IN CONSILIUL ARTISTIC CA SOLISTĂ IN PREMIERA CE VA AVEA LOC PESTE 6 SAPTAMANI. Asa ca, du-te inapoi la corepetitie!” Si a plecat lasându-mă stană de piatră…  Pianistul ofta şi lucra, ofta şi dădea ochii peste cap… Si nu se putea abține să nu mă intrebe CE VEDE REGIZOAREA IN MINE… La un moment dat, nu a mai zis nimic…. Si ma lucra altfel decat pe soliştii mari…. mă lucra cu de-amanuntul…. şi deodată am inceput SA SIMT…. nu a fi indragostită, ci A SIMTI PASIUNEA ….PRIN MUZICA…. devenisem deodată pasională…. Si a venit premiera, rolul principal il cânta celebra soprana Adriana Severin, care, spre surpriza mea, s-a purtat foarte cald cu mine, fără alure….

Premiera a fost fantastica. Eu eram linistita, pentru ca facusem TOT CEEA CE TREBUIA SA FAC… A venit regizoarea la sfarsit si mi-a zis: ” Ti-am spus ca nici macar tu nu vei putea sa imi distrugi VIZIUNEA! Te-am citit de la inceput si am stiut, din tine voi reuşi să scot totul….. Voi scoate, ceea ce inca doar banuiesti ca ai…. Vezi? Am gasit cheia spre tine…

Si te-am invatat sa o gasesti si tu in lipsa mea….Esti o artista mare! Tinerica, dar mare…. Ai mult de lucru in viata ta si nu lasa PE NIMENI SA ITI FURE VIZIUNILE…. trebuie sa inveti SA VEZI, SA SIMTI NU NUMAI CE SE VEDE MOMENTAN INTR-UN OM SAU O SITUATIE. … SA VEZI VIITORUL!” …

Si uite asa am invatat sa cresc in umbră şi lumină…

Şi tot ceea ce am trait a avut sensul ce TREBUIA SA IL AIBA VIATA…

Si ce sens trebuie sa aiba viata?

Sensul frumosului… Arta de a trai … arta de a iubi… Arta de a te trezi prin revolta din amorteala proprie, sau cea sugerata de altii… Renasterea este o revolta…

Am fost o revolutionara inca din copilarie…

Si repet: revolta e cel mai sigur sistem de a merge inainte. Sa revolutionam contra a tot  ceea ce nu e in ordine in noi insine si in faptele noastre… Sa spunem STOP nonsensului…

Spre norocul meu, existau multi “revolutionari” la Opera din Iasi…

Despre mine se stia ca sunt incomoda. Da, doamnelor si domnilor, praful trebuie sters in fiecare moment, spre sanatatea tuturor, chiar daca deranjeaza….

Fericirile mele in Opera din Iasi erau pentru mine personal, nemasurate.

Primeam din ce in ce mai mult roluri importante si trebuia sa le rezolv intr-un timp necrezut de scurt.

De exemplu, am fost anuntata de regizor, ca in 12 zile am de debutat in Musetta (La Bohème de Puccini). E un rol complicat, mai ales daca vrei sa faci arta din el.

Se cere voce si miscare scenica deosebita. M-a cuprins groaza…Ce curaj ii trebuie unei soprane sa debuteze in acest rol, mai ales intr-un timp atat de scurt? Si mai ales, dupa ce publicul are inca in amintire sopranele nemaipomenite ce au cantat inaintea mea? Ma gandeam infiorata la doamna Gina Tabacaru si la doamna Mura Verdes…

Dar nu am avut de ales. Ulise, Stefan cel Mare si Minerva, unul din ei sau poate toti trei laolalta trebuiau sa rezolve problema…

Am alergat dupa regizor si l-am intrebat cand lucram rolul impreuna. El a ras si a zis ca il rezolv si singura, ca el e ocupat. Ocupat?????????? Si eu mooooor aici?

Cu sabia lui Stefan cel Mare l-am ferfenitit si am plecat plina de energie sa studiez singura rolul…

Si bine a fost…Deja stiam ce inseamna pasiunea, deja adulmecasem fiorul iubirii pe scena…Si am inceput sa caut in fantezia mea si in tot ceea ce invatasem de la prima mea regizoare, care din nefericire pentru mine se mutase la Timisoara….Ce fericire pe artistii si publicul Timisoarei! Un om, o lumina!

Si am cautat…si am rasucit… si am oftat… si candva am simtit cum rolul rezoneaza in mine…Am simti cum muzica este una cu cuvantul si cuvantul cu muzica…Am simtit ca in momentul acela, eu sunt muzica si cuvantul… Eul meu se facuse mic si traia fericit ceea ce izbucnise din mine: pasiune, tumult, energie, viata…

Devenisem in sfarsit, eleva MEA…

Debutul meu a fost un debut fericit… Mai tarziu l-am incarcat pe youtube, in amintirea acestei reusite sufletesti si spirituale, ce m-a dus mai departe…Am inteles deodata, ca am accesul la un tezaur imens de creatie, care a existat din totdeauna, exista si va exista la infinit pentru toata omenirea…“Nimic nu se pierde, totul se castiga”, fraza preferata a tatalui meu…Uite Jonny, de acolo de unde esti, uite cate lucruri minunate mi-ai lasat mostenire….

Dar acest tezaur trebuie aparat!Poate fi aparat doar de cei ce il cunosc sau au auzit despre el…

ESTE TEZAURUL IMPLINIRII NOASTRE UMANE!

Cine il ataca, va fi atacat prin legea simpla a ecoului…Ideea in sine de a avea oricand acces la acest tezaur, mi-a infrumusetat viata…Am inceput sa ma uit atenta in jur, sa vad CINE mai are acces la tezaurul acesta urias? Si spre incantarea mea, erau marturii peste tot ale oamenilor ce se inspirau din el…Si am inteles ca traditiile noastre frumoase, realizarile din toate domeniile, bunatatea, generozitatea, frumusetea sufleteasca, credinta, speranta, fericirea si iubirea sunt cateva din diamantele din tezaur…

La Opera din Iasi am avut mult noroc de colegi care aveau acelasi tel si de o conducere de specialitate, care stia cu precizie distribuirea vocilor in roluri adecvate, si care se preocupa de o calitate inalta a spectacolelor si de o paleta generoasa de titluri de opera, opereta si balet.

Imi amintesc cu placere, recunostinta si iubire, de domnul director Tabacaru, un regizor renumit in toata tara, domnul director Dediu, compozitor si manager deosebit, domnul director Calistru, prim dirijorul nostru fenomenal…

La biroul de distributie de roluri erau domnul Liviu Braica si mai tarziu doamna Vasilica Stoiciu-Frunza, absolventa de muzicologie si pian. Cu acesta echipa puternica functiona Opera din Iasi la un nivel inalt.

Ce se intampla in ultimii ani cu Opera din Iasi? Cine conduce Opera din Iasi si cum?Ce se intampla cu Opera din Bucuresti? Cine conduce Opera din Bucuresti si cum? Ce se intampla cu politicienii? Ce se intampla cu tara noastra draga?Sunt intrebari la care trebuie sa gasim raspuns intr-un timp cat mai scurt…

O revolutie in cultura si medicina este absolut necesara! O revolutie impotriva tuturor abuzurilor din toate domeniile!O revolutie impotriva coruptiei si inconstientei! O revolutie impotriva mintilor intunecate! Si sa ne gandim bine: revolutia incepe cu noi insine!

Daca ne permitem o clipa de uitare a tezaurului, daca nu ascultam de vocea inimii curate, a adevarului si a dreptatii in lume, ne vom pierde in haosul inconstientei si al lipsei de lumina…

Sa ne amintim cuvintele lui Stefan cel Mare:“…Ca tara nu este a voastra, ci a urmasilor urmasilor vostri…”

Doamnelor si domnilor, sa ne inspiram cu totii din tezaurul implinirii noastre umane, fiecare in domeniul sau, ca traditiile noastre frumoase, realizarile din toate domeniile, bunatatea, generozitatea, frumusetea sufleteasca, credinta, speranta, fericirea si iubirea sa le traim noi, copiii nostri, nepotii si stranepotii nostri…

SA FIM LUMINI DIN LUMINA MARE A UNIVERSULUI…

Acesta este sensul vietii…

Related News

Leave a Reply

Copyrıght 2016 All RIGHTS RESERVED.

Acest website foloseşte cookie-uri proprii cât şi cookie-uri adăugate de terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare Accept