Despre frică, moralitate și utilitate socială

Constat de foarte multe ori că am ajuns să trăim un sentiment al efortului risipit. Spun că trăim un sentiment, o iluzie a lipsei de efect pentru că, în realitate, rămânem în pasivitate, paralizați de acest gând. „Ce rost are să fac ceva pentru că oricum nu se schimbă nimic”. Cam aceasta este starea de spirit. De aici, asistăm la o permanentă contemplare, așteptând ca altcineva să facă, să îndrepte lucrurile acolo unde considerăm, de cele mai multe ori pe bună dreptate, că este nevoie de o intervenție pentru corectarea lucrurilor. Sentimentul de inutilitate existent la nivelul colectivităților paralizează pe cei mai mulți dintre cei care ar avea un cuvânt de spus. Practic trăim în frică…

Ne este frică de singurătate și alergăm disperați să ne agățăm de oamenii din jurul nostru, încercând să identificăm în ei sprijinul de care avem nevoie. Suferim teribil când suntem alungați sau nu suntem primiți de oamenii pe care i-am vrea alături. Oamenii trăiesc singurătăți atunci când îl uită pe Dumnezeu, un om cu El alături nu este singur niciodată. Ne este frică de accidente.

Privim atenți în jur, încercând să ne ferim de ele. În majoritatea cazurilor și reușim să facem asta. Ne este teamă de sărăcie, de boală, de multe lucruri. Ciudat este că nu ne temem de Dumnezeu, nu ne este frică de faptul că trăim fără morală. La această teamă mă refer, a lipsei de moralitate. O moralitate care este tot mai agresată de la o zi la alta. Sigur, se poate spune că moralitatea a avut întotdeauna o dinamică proprie, că lucrurile s-au schimbat de-a lungul istoriei, și așa este. Este foarte greu astăzi să identificăm un set de valori morale comune acceptate la scară largă, iar accepțiunea să se manifeste prin respectarea lor, nu prin asumarea declarativă. Trăim o excelență a mediocrității, care a ajuns să fie considerată virtute, de natură să țină departe valorile noastre, mă refer la cele aparținând intelectualității.

Am transformat meritocrația în cleptocrație și ne plângem de efectele produse în societate de către aceasta. Ieșirea din matca minima moralia este evidentă, iar revenirea la cursul firesc este foarte greoaie. Cred că primul pas ar trebui să fie făcut în sensul de repune în sens propriu noțiunile. Am transformat mijloacele în scopuri. Mă refer aici la bani. Pentru majoritatea covârșitoare a oamenilor obținerea unui venit consistent este scopul prioritar. Oamenii muncesc pentru a obține bani. Atât. Se scapă din vedere faptul trebuie să fim utili unii celorlalți. Am fost invitat în câteva rânduri să discut cu elevi de la diferite licee.

Profitând de aceste prilejuri, i-am rugat pe interlocutorii mei să facem un exercițiu de imaginație: „vă rog să vă gândiți că aici, în spatele meu este o grămadă inepuizabilă de bani. Fiecare vine și își ia, nu cât îi trebuie, ci cât vrea! O să fie lumea mai bună!?”. „Nu!”, a zis cineva. „De ce!?”, am fost eu curios. „Pentru că va exista cineva care să vrea și mai mult!”. „Îl poftim din nou în fața grămezii să își umple sacul”, am replicat. „Atunci… da, ar fi mai bună lumea!”, a fost de părere tânărul cu care discutam. ”Ce ai face tu cu banii”!? ”I-aș ajuta pe săraci”. „Care săraci, cine nu are, vine și își ia bani din grămadă!”, i-am reamintit. „Aaaaa… păi… atunci m-aș distra, aș merge la mare”. „Minunat. Poți să îmi spui cine va produce mașina, cine va conduce trenul, cine va pilota avionul, cine va produce mijloacele de transport!? Pentru că atunci am vrea cu toții să fim consumatori, nimeni nu ar vrea să mai producă și să fie plătit pentru asta”. S-a făcut liniște…

Pe lângă valoarea obiectului material, atunci când plătim prețul, noi mai plătim ceva, este vorba de utilitatea socială a individului. Această utilitate, aceste utilități puse laolaltă reprezintă baza organizării sociale. Poate că nu ar fi rău să ne reamintim că e nevoie să fim utili celorlalți și să fim conștienți că vom fi și plătiți pentru asta. Inversarea priorităților, în sensul că principalul obiectiv este obținerea banului, poate duce la modificări comportamentale majore, uneori ireversibile.

În goana asta s-a ajuns la situația în care 1% din populația planetei să dețină mai mult de 50% din resursele ei. Iată că, din această perspectivă, responsabilitatea socială nu mai este un deziderat, ci o necesitate stringentă. Implicarea corporațiilor, prin programe de educație și responsabilizare, în conștientizarea dezvoltării utilității sociale a individului este un must-have economic modern pentru cei care vor să construiască durabil.

Inversarea valorilor, mai bine spus înlocuirea obiectivelor cu mijloacele atingerii lor, reprezintă dinamitarea organizării sociale. Obținerea capitalului a devenit un scop în sine, deși acesta, moneda, a fost introdusă ca un mijloc de realizarea mai ușoară a schimburilor comerciale, a luat locul foarte repede obiectivului pentru care a fost introdus în mediul economic. Lipsa de logică în obținerea fondului financiar asumat ca obiectiv își pune amprenta puternic pe societatea modernă. Răsplata bănească este, la bază, efectul utilității sociale a individului și nu invers, adică nu suntem utili pentru că suntem plătiți.

Related News

Leave a Reply

Copyrıght 2016 All RIGHTS RESERVED.

Acest website foloseşte cookie-uri proprii cât şi cookie-uri adăugate de terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare Accept