Comuna morților vii: TelDrum, „miruită” cu un contract de 18,3 milioane lei în Vinerea Mare – DEZVĂLUIRE RL

În Vinerea Patimilor, Primăria Țigănești a anunțat public că a „miruit” compania Tel Drum cu un contract de 18,3 milioane lei pentru modernizarea drumurilor de interes local. S-a întâmplat în urma unei licitații pentru care s-au depus șapte oferte, dar doar una a fost admisă. Cea a Tel Drum, firmă patronată de apropiații lui Liviu Dragnea, liderul PSD și premierul din umbră al României, potrivit cotidianului România Liberă.

Localitatea Țigănești a devenit celebră pe harta alegerilor, după ce un mort a votat pe listele celor vii la referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Alte 46 de voturi au fost fraudate prin falsificarea semnăturilor, spun procurorii care au întocmit rechizitoriul dosarului prin care actualul lider al PSD, Liviu Dragnea, a fost trimis în judecată și condamnat la o pedeapsă de doi ani închisoare cu suspendare.

În fruntea urbei din Țigănești se află primarul Gelu Pisică, cel care a ordonat ca microbuzul școlar primit de la Ministerul Dezvoltării să fie înmatriculat cu un număr personalizat „TR 16 PSD”, ca nu cumva elevii să uite cine decide în județ.

Participă șapte firme la licitație, se califică numai Tel Drum 

Pentru modernizarea drumurilor de interes local din comuna Țigănești, din județul Teleorman, primarul Gelu Pisică a anunțat în ianuarie 2016 că pune la bătaie 24,6 milioane lei. Din care 23,4 milioane lei, fără TVA, pentru execuția lucrărilor, iar restul de bani pentru lucrări neprevăzute. O asemenea lucrare de anvergură ca valoare financiară a făcut ca agenții economici să se înghesuie cu ofertele. Primăria Țigănești a primit nu mai puțin de șapte oferte. Dar șase au fost descalificate din tot felul de motive. Conform anunțului de atribuire a licitației, făcut public pe SEAP (portalul Sistemului Electronic de Achiziții Publice) în data de 14 aprilie 2017, contractul a fost atribuit firmei Tel Drum SA, din Alexandria, județul teleorman.

Una dintre firmele -perdante a contestat licitația 

O firmă a cărei ofertă a fost respinsă de primăria lui -Pisică a contestat decizia comisiei de atribuire a licitației la Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor (CNSC). Societatea a cerut anularea raportului de atribuire a licitației, a deciziei de desemnare a ofertei câștigătoare și a tuturor actelor subsecvente și obligarea Primăriei Țigănești la reevaluarea ofertelor în conformitate cu documentația de atribuire și a prevederilor legale în vigoare. „Motivele descalificării au fost abuzive și nelegale, deoarece metodologia de execuție nu a fost solicitată nici prin fișa de date, nici prin caietul de sarcini, autoritatea contractantă putând oricând solicita clarificări, informații legate de acest aspect”, consideră firma care a contestat licitația.

CNSC a confirmat -abuzul comisiei de la Țigănești

Reprezentanții CNSC i-au dat dreptate firmei contestatare, reținând că sancționarea cu respingerea ofertei acesteia poate fi rezultatul unui abuz de drept al -comisiei de evaluare și al greșitei interpretări a dispozițiilor legale și a cerințelor fișei de date a achiziției, în contextul în care documentația de atribuire nu a prevăzut obligativitatea prezentării niciunei metodologii. Mai mult, comisia CNSC care a analizat contestația mai menționează că „rezultă (…) faptul că, în evaluarea ofertei depuse de către ofertanta contestatoare, comisia de evaluare a avut în vedere elemente -care nu au fost solicitate prin documentația de atribuire. Evaluarea ofertei contestatorului pe baza unor cerințe care nu au fost cerute prin documentația de atribuire constituie o încălcare a principiilor consacrate de legislația achizițiilor publice”. Într-un final, CNSC a decis ca primăria condusă de Gelu Pisică să reanalizeze și să reevalueze oferta contestatorului. Până la urmă, însă, comisia de atribuire a licitației a găsit alte chichițe pentru a respinge oferta depusă de firma care a contestat licitația.

PENAL. Cum s-a fraudat referendumul în Țigănești

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la doi ani cu închisoare cu suspendare în dosarul pentru fraudarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Băsescu din 2012. Procurorii au constatat că alegerile au fost fraudate prin cinci metode: falsificarea listei de alegători din localitate, voturi în numele căpşunarilor, voturi pe numele morţilor, fraude cu urna mobilă şi mituirea pedeliştilor din secţiile de votare. În comuna Țigănești din Teleorman, la Secția de Votare 314, au fost identificate 47 de voturi fraudate.

Procurorii spun că au identificat 31 de semnături ale alegătorilor falsificate pe lista permanentă şi 16 semnături ale alegătorilor falsificate pe lista suplimentară pentru urnă mobilă. Procurorii au arătat şi că pe lista cu alegătorii care au votat se regăseşte o persoană decedată. Este vorba despre Dumitru Călugăreanu, care decedase la data de 16.07.2012. Cu toate acestea, el figura pe lista electorală permanentă a Secției de Votare nr. 314, pagina 19, poziţia 130, ca persoană care a votat.

Continuare pe www.romanialibera.ro 

Related News

Leave a Reply

Copyrıght 2016 All RIGHTS RESERVED.

Acest website foloseşte cookie-uri proprii cât şi cookie-uri adăugate de terţi, pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare Accept